Descriere
Maresyl Sinus, 10 mg + 5 mg/ml Spray Nazal, Soluţie, 10 ml, Dr. Reddys
Indicații:
Spray nazal pentru administrare locală, cu efect decongestionant, utilizat în rinită acută și subacută cu secreții excesive sau mucopurulente, rinită cronică și mucocrustoasă, rinită vasomotorie și sinuzite. Dacă după 7 zile de tratament simptomele persistă sau se agravează, este necesar consultul medical.
Contraindicații:
Nu se utilizează în caz de hipersensibilitate la acetilcisteină, sulfat de tuaminoheptan sau la oricare dintre celelalte componente ale produsului.
Precauții:
Înainte de utilizare, se recomandă consultarea medicului sau farmacistului.
În timpul sarcinii, produsul poate fi administrat doar în caz de necesitate reală, sub strictă supraveghere medicală, după evaluarea raportului risc potențial fetal/beneficiu matern.
În perioada alăptării, utilizarea nu este recomandată.
Nu influențează capacitatea de a conduce vehicule sau de a folosi utilaje.
Conține clorură de benzalconiu, care poate provoca iritații sau umflarea mucoasei nazale în cazul utilizării prelungite, d-limonen, care poate determina reacții alergice, și alcool etilic în cantitate mică, fără efecte vizibile.
Conține sulfat de tuaminoheptan, substanță care poate determina rezultate pozitive la testele antidoping.
Mod de administrare:
Administrare nazală cu ajutorul pulverizatorului.
Adulți: 2 pulverizări în fiecare nară, de 3–4 ori pe zi.
Copii peste 6 ani: 1 pulverizare în fiecare nară, de 3–4 ori pe zi.
Nu se depășește doza recomandată. După deschidere, produsul se utilizează maximum 20 de zile.
Pentru utilizare, se îndepărtează dopul flaconului, se montează pulverizatorul, se îndepărtează capacul acestuia și se apasă de câteva ori pentru activare înainte de prima utilizare.
Compoziție:
Acetilcisteină 10 mg, sulfat de tuaminoheptan 5 mg, clorură de benzalconiu, hipromeloză, edetat disodic, dihidrogenofosfat de sodiu monohidrat, fosfat disodic dodecahidrat, ditiotreitol, sorbitol lichid 70%, aromă de mentă cu d-limonen, etanol 96%, hidroxid de sodiu, apă purificată.
Atenționare:
Citiți cu atenție prospectul înainte de utilizare, deoarece conține informații importante.
Prezentare:
Flacon de 10 ml.



































Recenzii
Nu există recenzii până acum.