Descriere
Alopexy, 50mg/ml solutie cutanata, 60 ml, Pierre Fabre
Indicații:
Alopexy este o soluție cutanată ce conține minoxidil, un ingredient activ care stimulează creșterea părului. Este recomandată pentru bărbați în anumite cazuri de alopecie androgenică (cădere excesivă a părului) de intensitate moderată. Nu este indicată femeilor, deoarece poate provoca hipertricoză (creștere anormală a părului).
Contraindicații:
Nu utilizați Alopexy dacă sunteți alergic la minoxidil sau la oricare dintre componentele acestui medicament.
Precauții:
Înainte de utilizare, consultați medicul, farmacistul sau un asistent medical.
Sarcina și alăptarea:
Acest medicament nu este recomandat femeilor. Evitați utilizarea sa în timpul sarcinii sau alăptării. Dacă sunteți gravidă, alăptați sau intenționați să rămâneți gravidă, solicitați sfatul medicului sau farmacistului înainte de utilizare.
Conducerea vehiculelor și utilizarea utilajelor:
Alopexy 50 mg/ml soluție cutanată nu influențează sau are un impact neglijabil asupra capacității de a conduce vehicule sau de a folosi utilaje.
Mod de administrare:
Utilizați acest medicament conform indicațiilor din prospect sau conform recomandărilor medicului sau farmacistului. Dacă aveți nelămuriri, cereți sfatul unui specialist.
Doza recomandată este de 1 ml soluție cutanată aplicată de două ori pe zi pe pielea capului, începând din centrul zonei afectate. Doza zilnică nu trebuie să depășească 2 ml, indiferent de dimensiunea zonei tratate. Soluția se întinde cu vârful degetelor pentru a acoperi întreaga zonă afectată.
Înainte de aplicare, spălați-vă bine pe mâini. Soluția trebuie aplicată pe părul și pielea capului complet uscate.
Mod de aplicare:
Se utilizează fie pipeta gradată, fie spray-ul, în funcție de sistemul de aplicare ales.
Pentru orice întrebări suplimentare, consultați medicul sau farmacistul.
Compoziție:
- Substanța activă: minoxidil 50 mg/ml soluție.
- Alte componente: propilenglicol, etanol 96%, apă purificată.
Prezentare:
Flacon de 60 ml.











































Recenzii
Nu există recenzii până acum.