Descriere
Saliform Forte Crema, 150 mg/100mg/g, 50 g, Antibiotice SA
Indicații:
Saliform Forte aparține categoriei medicamentelor topice destinate calmării durerilor musculare și articulare, fiind un preparat pe bază de derivați ai acidului salicilic. Este utilizat pentru reducerea durerilor musculo-tendo-ligamentare apărute ca urmare a suprasolicitării fizice sau în cazul artritelor ușoare. De asemenea, poate fi aplicat înainte de eforturi fizice intense, cu scopul de a relaxa musculatura care urmează să fie solicitată.
Contraindicații:
Nu utilizați Saliform Forte dacă sunteți alergic la salicilat de metil, levomentol sau la oricare dintre celelalte componente ale acestui medicament.
Precauții:
Înainte de utilizarea Saliform Forte, adresați-vă medicului, farmacistului sau asistentului medical.
Sarcina și alăptare:
Dacă sunteți gravidă, alăptați, suspectați o sarcină sau intenționați să rămâneți gravidă, solicitați sfatul medicului sau farmacistului înainte de utilizare. Având în vedere că salicilatul de metil se poate absorbi prin piele și poate produce efecte asupra sistemului nervos central, mai ales în cazul aplicării pe suprafețe extinse, utilizarea Saliform Forte în timpul sarcinii și alăptării se face numai după evaluarea raportului dintre beneficiul terapeutic pentru mamă și riscul potențial pentru făt.
Conducerea vehiculelor și folosirea utilajelor:
Saliform Forte nu afectează capacitatea de a conduce vehicule sau de a folosi utilaje.
Mod de administrare:
Medicamentul se utilizează conform indicațiilor din prospect sau recomandărilor medicului ori farmacistului. În caz de nelămuriri, adresați-vă acestora. Doza recomandată este de 3–4 aplicări pe zi. Crema se aplică pe piele, masând ușor zona afectată până la absorbția completă.
Compoziție:
Salicilat de metil, levomentol, acid stearic, monostearat de glicerol, macrogol 25 cetostearil eter, carbomer, trolamină, apă purificată
Conținut:
Un gram de cremă conține salicilat de metil 150 mg, levomentol 100 mg
Prezentare:
50 g


























































