Descriere
Parasinus 500 mg/ 3 mg / 30 mg, 20 Comprimate, Haleon
Proprietăți:
Parasinus este un medicament cu acțiune decongestionantă nazală sistemică, analgezică și antipiretică. Este recomandat pentru prevenirea și tratarea inflamației mucoasei nazale (rinită) de natură alergică sau vasomotorie, precum și pentru ameliorarea simptomelor asociate cu răceala și gripa: congestie nazală și sinusală, rinoree, strănut, febră, dureri de cap, dureri musculare, dureri dentare sau ale sinusurilor. Paracetamolul ameliorează durerea și reduce febra, pseudoefedrina reduce congestia, iar clorfenamina combate rinoreea și strănutul.
Compoziție:
Paracetamol 500 mg, maleat de clorfenamină 3 mg, clorhidrat de pseudoefedrină 30 mg, amidon pregelatinizat, talc, povidonă, acid stearic, stearat de magneziu.
Mod de administrare:
Adulți și copii peste 12 ani: 1-2 comprimate la fiecare 4–6 ore, maximum 8 comprimate pe zi. Se administrează cu o jumătate de oră înainte de masă, cu suficient lichid. Intervalul minim între doze: 4 ore.
Copii sub 12 ani: numai la recomandarea medicului.
În insuficiență renală severă, intervalul între doze trebuie să fie de cel puțin 8 ore.
Precauții și contraindicații:
Nu se recomandă în sarcină și alăptare fără aviz medical. Nu este indicat persoanelor alergice la oricare dintre componente. Poate provoca somnolență, amețeli, vedere încețoșată – evitați conducerea vehiculelor sau folosirea utilajelor. Nu se administrează concomitent cu alte produse care conțin paracetamol, decongestionante sau antihistaminice. Consultați medicul dacă simptomele persistă mai mult de 7 zile.
Prezentare:
Cutie cu 20 comprimate.













